Probe de foc pentru poliţişti şi salvatori

Probe de foc pentru poliţişti şi salvatori

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Au alergat, au trecut peste obstacole, au tras la ţintă şi au făcut canotaj. Sunt doar câteva din probele de foc prin care au trecut zeci de poliţişti şi salvatori. Aceştia şi-au demonstrat aptitudinile în cadrul competiţiei sportive, organizată anual în memoria celor căzuţi la datorie. Câştigătorii ştafetei au fost echipa Inspectoratului de poliţie Ciocana, împreună cu salvatorii şi pompierii.

Participanţii au avut două luni la dispoziţie pentru a se pregăti pentru cele 13 probe.

„Este o etapă care demonstrează capacităţile noastre, capacităţile fizice. Trebuie să demonstrăm că suntem într-o formă bună”.

„Am dus lada cu muniţii, îi dificil dar e interesant”.

Printre reprezentanţii serviciilor speciale şi ai salvatorilor cei mai buni s-au dovedit a fi pompierii Detaşamentului Salvatori şi Pompieri Centru. Aceştia au luat cupa şi anul trecut.

„E clar că nu se dă atât de uşor, antrenamente zi de zi, echipa contează foarte mult. Fiecare membru al echipei ne cunoaştem de mulţi ani de zile, ne antrenăm şi rezultatul este evident”, a menționat comandantul adjunct al Detaşamentului Salvatori şi Pompieri Centru, Eugeniu Zuicov.

Iar titlul de cei mai buni printre poliţişti i-a revenit Inspectoratului de Poliţie de la Ciocana. Asta chiar dacă un participant s-a ales cu o traumă la picior.

„Am suferit o luxaţie musculară, în fine până la urmă a fost totul bine şi am devenit campioni”.

Participanţii au fost susţinuţi de colegi, dar şi de familiile acestora.

„Ţinem pumnii pentru întreaga poliţie, dar îndeosebi pentru colegii de la INI, care sunt în competiţie”.

La competiţia, care s-a desfăşurat în parcul La izvor”din Capitală, au participat peste 150 de angajaţi din toate subdiviziunile Ministerului de Interne.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •