Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, cere autorităților să dispună efectuarea unui audit intern complex în toate instituțiile publice

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, cere autorităților să dispună efectuarea unui audit intern complex în toate instituțiile publice

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a expediat o scrisoare Guvernului, Parlamentului și Președinției prin care cere un audit intern complex, în toate instituțiile publice.
Miza auditului ar fi identificarea și demascarea unor eventuale scheme, care favorizează delapidarea banilor publici, contrabanda şi evaziunea fiscală.
Procuratura Generală precizează, că până acum nu a fost sesizată despre existenţa unor astfel de scheme.

Procuratura generală menționează că din momentul în care a fost instituit control total asupra procesului de guvernare a țării, conducerea statului ar trebui să dispună, așa cum a promis în cadrul campaniei electorale, desfășurarea unui audit intern complex în toate instituțiile publice. Pe lângă asta, Alexandr Stoianoglo mai propune şi control financiar și de revizie în instituţiile publice.  Într-un comunicat de presă Procuratura Generală mai precizează că nu a înregistrat materiale relevante de la organele de control, de constatare sau care practică activitate specială de investigații despre eventuale scheme de corupţie. „Procuratura este dispusă să asigure procesul de investigare prin antrenarea celor mai experimentați specialişti din cadrul Procuraturii Generale, a procuraturilor specializate și a Procuraturii Capitalei,” mai scrie Alexandr Stoianoglo. Solicitată pentru o reacţie, Sorina Ştefârţă, purtătorul de cuvânt al Președinției, ne-a spus că instituţia nu comentează propunerea Procuraturii Generale. Am expediat o solicitare şi la Parlament pentru a vedea dacă legislativul ia în calcul efectuarea unui astfel de audit, însă, deocamdată nu am primit niciun răspuns. Iar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu ne-a spus că va reveni cu o reacţie mai târziu. Miercuri, în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, premierul Natalia Gavriliţa a fost întrebată ce scheme de corupţie a deconspirat Guvernarea timp de o lună, însă, premierul nu a putut oferi un răspuns concret.

„Vom veni în cel mai scurt timp cu detalii despre prima misiune a corpului de control a prim-ministrului la Agenţia de Servicii Publice în privinţa achiziţiei de jumate de miliard de lei.
-Despre această schema a scris şi presa, în afară de asta? Alte scheme au fost descoperite?
– Fiecare ministru lucrează şi noi vom veni cu detalii atunci când vom avea toată investigaţie concretă şi dosarul gata pentru a trimite la Procuratura.”

La prima şedinţă a Guvernului, premierul Natalia Gavrilița le-a cerut miniștrilor să fie în primele luni de activitate pe jumătate miniștri, pe jumătate procurori. Ea le-a solicita miniștrilor să verifice toate contractele de achiziție din ultima perioadă pentru a identifica cum se cheltuiesc banii publici.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..