Programul Drumuri Bune pentru Moldova: Zeci de drumuri locale din raionul Basarabeasca, Renovate

Programul Drumuri Bune pentru Moldova: Zeci de drumuri locale din raionul Basarabeasca, Renovate

Distribuie
  • 4
  •  
  •  
  •  
  • 3
  •  
  •  
    7
    Shares

Până la sfârșitul săptămânii, locuitorii din raionul Basarabeasca nu vor mai fi deranjați de zgomotul tehnicii speciale ale drumarilor. Proiectul „Drumuri bune pentru Moldova” este pe ultima sută de metri, iar în curând localnicii vor beneficia din plin de cei peste nouă kilometri de drum reabilitați.

În satul Abaclia este renovat cu pietriș un tronson de peste doi kilometri de drum. Locuitorii sunt bucuroși că în sfârșit au scăpat de noroiul care mereu se acumula după ploi.

Muncitorii dau asigurări că lucrările sunt calitative.

Iar în Sadaclia, șoferii deja circulă ca în Europa. Aceștia spun că până acum își reparau mașinile odată pe lună pentru că aveau un drum ce arăta ca după război.

În șase localități din raionul Basarabeasca drumurile au fost acoperite cu asfalt, iar în două – cu pietriș. Pentru aceste lucrări, Guvernul a alocat peste nouă milioane de lei. În cadrul Programului „Drumuri bune pentru Moldova”, lansat la inițiativa președintelui PDM, Vlad Plahotniuc, vor fi reabilitați peste 1200 de kilometri de drumuri locale. Valoarea investițiilor se ridică la 1,6 miliarde de lei.

Foto: Canal2.md

Distribuie
  • 4
  •  
  •  
  •  
  • 3
  •  
  •  
    7
    Shares