Protest cu insulte şi acuzaţii în faţa Parlamentului

Protest cu insulte şi acuzaţii în faţa Parlamentului

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Deputaţii blocului „ACUM” şi simpatizanţii acestuia au manifestat în faţa Parlamentului, înainte de şedinţa de constituire a legislativului. Oamenii au fost chemaţi să protesteze faţă de sistemul de justiţie.

Nu au lipsit Insultele şi acuzaţiile la adresa colegilor din Parlament, a presei, dar şi la adresa poliţiştilor, care asigurau ordinea publică.

„Am venit să vedem cum o să hotărască soarta ţării”.

„Ori noi, două milioane, plecăm din ţară, ori ei, o sută de bandiţi şi de hoţi, pleacă ei. Eu zic să plece ei”.

Unii protestatari nu au vrut să spună de ce au venit la manifestaţie şi au insultat echipa noastră de filmare.

„Nu vorbim cu voi, nici cu acela. Duceţi-vă. La spânzurătoare, vă place?”.

Şi unii deputaţi ai blocului „ACUM” şi alţi participanţi la protest au avut un limbaj şi un comportament nedemn.

„În următorii patru ani, nimeni nu va fi în siguranţă, nici activiştii, nici ziariştii, nici socialiştii, nici „pofighiştii”, nimeni nu o să fie în siguranţă”, a spus deputatul blocului „ACUM”, Alexandru Slusari.

„Voi staţi ca nişte ciobani aici! Voi nu trebuiţi aici că noi avem linişte în noi, noi nu trecem linia. Ei nici în cap, nici în corp nu au minte, tu înţelegi. Aici s-a grămădit lume civilizată”.

La manifestaţie a participat şi unul dintre fruntașii organizaţiei extremiste „Antifa”, recidivistul Pavel Grigorciuc.

Mai mulţi trecători au criticat manifestaţia şi i-au îndemnat pe participanţii la proteste să se ocupe cu lucruri utile.

„Nu-mi plac şi nici nu mi-au plăcut. Nu aprobăm. Să lase protestele şi să le dea voie să lucreze, să se înţeleagă, să meargă mai departe”.

„Trebuie bine pentru oameni. Au ales, să se înţeleagă. Nu trebuie atâta… Cui îi trebuiesc aceste proteste? Dimpotrivă, mai rau fac”.

„Pur şi simplu nervi pierduţi. Iată ce”.

Şi proaspătul şef al fracţiunii PDM din Parlament, Pavel Filip, a venit cu sfaturi pentru cei din blocul „ACUM”.

„Protestele sunt un mod absolut democratic de a atrage atenţia asupra unor probleme sau altele, dar problemele nu se rezolvă în stradă, problemele pot fi rezolvate prin discuţie”, a comunicat şeful fracţiunii PDM, Pavel Filip.

Potrivit poliţiei, la manifestaţie au participat în jur de 150 de persoane.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •