Protest cu şezlonguri în faţa Guvernului. Câţiva administratori ai zonelor de agrement, nemulţumiţi de decizia autorităţilor de a închide piscinele şi bazinele

Protest cu şezlonguri în faţa Guvernului. Câţiva administratori ai zonelor de agrement, nemulţumiţi de decizia autorităţilor de a închide piscinele şi bazinele

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Au venit cu şezlonguri şi pancarte în faţa Guvernului ca să ceară redeschiderea piscinelor.
Administratori ai zonelor de agrement şi angajaţii acestora au protestat în această dimineaţă, nemulţumiţi de decizia autorităţilor de a închide piscinele şi bazinele.
Ei spun că respectă toate normele sanitare şi vor să-şi continue activitatea.

Administratorul unei zone de agrement susţine că a aflat despre decizia autorităţilor exact în momentul în care a pregătit piscinele pentru weekend şi a cumpărat toate produsele necesare. În aceste condiţii managerul susţine că a suportat pierderi financiare substanţiale.

„Am aflat din presă, vineri seară. Frigiderele erau pline cu marfă. Avem și personal care și-a făcut un plan pe sezon cum să activăm. Acum suntem în imposibilitatea de a lucra și avem o sumedenie de probleme, dar din păcate nu avem niciun răspuns. ”

Administratorul unui complex hotelier din Capitală susţine că odată cu închiderea piscinei, nici restaurantul nu are clienţi.

„Noi suntem de sezon, avem posibilitatea să activăm doar în luna august, din septembrie doar dacă vin studenții la învățat. Și așa jumătate de vară nu am activat, două săptămâni nu ne-au permis, doar am început, am văzut o lumină în capătul tunelului la capitolul achitări, credite și sume și iar ne-au închis ”

Vlad Radu este student la Universitatea Tehnică. De trei ani tânărul lucrează în calitate de chelner la un complex hotelier din Capitală. Acum, acesta este nevoit să-şi caute o altă sursă de venit.

„Mai puțin de două săptămâni am activat, noi cu gândul că acuș se întoarce sezonul, o să activăm la sezon și ni s-au dus toate planurile, mai ales eu în calitate de student era un lucru foarte bun. Mă suna administratorul nostru Ilie și îmi zice căutăți undeva în altă parte de lucru că de mâine noi nu mai activăm. Pentru a mine a fost obijduitor”

Premierul Ion Chicu a precizat astăzi că piscinele au fost închise pentru că nu au fost respectate normele sanitar-epidemiologice. Unele dintre ele şi-ar putea însă relua activitatea peste o săptămână.

„Pe parcursul acestei săptămâni, colegii de la minister vor evalua încă o dată situaţia, vor discuta individual cu fiecare administrator al acestor locuri de agrement. Astfel încât să se asigure că se respectă regulile date şi, în aceste condiţii, vom putea reveni la decizia de sistare a activităţii.”

În timp ce administratorii piscinelor numără pierderile suportate în urma deciziei spontane a autorităţilor de a le sista activitatea, plaja de la Vadul lui Vodă a fost un adevărat furnicar în weekend. Am încercat să aflăm de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică de ce piscinele sunt periculoase, dar scăldatul în râurile şi lacurile din ţară nu, însă aceştia nu au fost de găsit la telefon.

Activitatea piscinelor din ţară a fost permisă abia în data de 16 iulie și a fost întreruptă după nici două săptămâni. Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, care a motivat acest lucru prin faptul că bazinele și piscinele au devenit adevărate focare de COVID-19.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •