Prune proaspete, uscate sau în ciocolată. Toate au fost expuse la Nisporeni, la Festivalului Naţional al Prunei

Prune proaspete, uscate sau în ciocolată. Toate au fost expuse la Nisporeni, la Festivalului Naţional al Prunei

Distribuie
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Prune proaspete, uscate sau în ciocolată. Toate au fost expuse la Nisporeni, la Festivalului Naţional al Prunei. 30 de producători din întreaga ţară au venit să-şi arate marfa, iar gospodinele din 23 de localităţi au bucurat vizitatorii cu cele mai bune bucate tradiţionale.

Pentru a crea o atmosferă de sărbătoare la festival au participat şase ansamblui folclorice din raionul Nisporeni. Astfel, de la mic la mare s-au prins în horă.

„Ne ocupăm cu prelucrarea şi uscarea fructelor şi legumelor. Dulciuri şi multe bunătăţi pentru toată lumea bună care a venit astăzi la această sărbătoare .”

„Prune uscate avem, prune în stare proaspătă ţuică avem cu diferite gusturi, arome”, a spus antreprenor, Lilian Oprea.

Vizitatorii au apreciat nivelul de organizare a festivalului.

Pe lângă bucate şi băuturi din prune, vizitatorii au putut procura obiecte hand made.

„De la suvenire mici, ulcioare pentru vin, pentru ţuică, avem oale pentru gătit”, a spus meşter popular, Maria Rusu.

Prima ediţie a festivalului a fost organizată la iniţiativa consiliului raional din Nisporeni şi au participat doar producătorii din raion, iar în următorii ani festivalul a fost extins.

„Avem arii extinse de pruni totodată avem şi în fiecare an plantaţii noi de prun. Avem circa două mi de hectare şi producători pentru care a devenit o tradiţie deja să proceseze acest product”, a spus președintele raionului Nisporeni, Ghenadie Verdeş.

„Întrunim toţi producători de prune aici în inima Nisporeniului. Ne bucurăm că îi putem găzdui pe toţi şi să facem din această sărbătoare una de suflet a tuturor nisporenenilor”, a spus primarul oraşului Nisporeni, Grigore Robu.

Chiar dacă anul acesta agricultorii s-au putut bucura de o roadă bogată de prune, mulţi dintre ei s-au trezit că nu au unde să o realizeze. Ministrul Agriculturii spune că se caută soluţii pentru a rezolva această problemă.

„E greu de realizat din cauza că scad preţurile nu e chiar convenabil pentru cei care produc. Căutăm o soluţie împreună cu Ministeru Economiei ca să putem realiza producţia aici pe loc şi să o procesăm”, a spus ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.

Festivalul național al prunei este organizat în oraşul Nisporeni, anual, în a treia duminica a lunii septembrie. Agricultorii moldoveni exportă în jur de 35 – 37 mii tone de prune, preponderent, în Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina şi România.

Foto: Canal2.md

Distribuie
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Leave a Reply