Prunele moldoveneşti au ajuns pe rafturile magazinelor din Germania

Prunele moldoveneşti au ajuns pe rafturile magazinelor din Germania

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Primele prune moldoveneşti au ajuns pe rafturile magazinelor din Germania. Cel care a spart gheaţa este un agricultor din raionul Ştefan Vodă care a obţinut permisiunea de a exporta în această ţară datorită calităţii fructelor. Negocierile cu nemţii au durat un an de zile, iar primul lot cu 15 tone de prune a ajuns la destinaţie.

Înainte de a ajunge pe una dintre cele mai mari pieţe din Europa, cumpărătorii germani au analizat minuţios condiţiile şi metodele de creştere a fructelor moldoveneşti.

„Atunci când ai certificatele necesare, atunci ajungi foarte uşor. Noi deţinem Global Gap, noi deţinem şi Grasp. Nu am discutat prea adânc. I-am întrebat, sunteţi satisfăcuţi de calitate? Ei mi-au spus că calitatea este foarte bună, calităţile gustative nici nu se discută”, a comunicat agricultorul, Ion Tulei.

Agricultorul planifică să culeagă prunele pentru următorul lot în luna august.

„Pentru sfârşitul lunii august o să fim gata cu ambalajul. Şi în acelaşi timp pruna o să se coacă până atunci. O să exportăm imediat în luna septembrie, cel mai probabil”, a afirmat agricultorul, Ion Tulei.

Pe lângă prune, fermierul mai creşte mere, piersice, nectarine, struguri şi cireşe. Livada de fructe, care se întinde pe o suprafaţă de aproape 130 de hectare, este în prezent una dintre cele mai performante din sudul ţării.

Acum două săptămâni, agricultorul a exportat, în premieră, în Germania, şi primul lot de 5 tone de cireşe moldoveneşti.

„Noi ştim de fapt, nemţii după natură sunt conservatori, nu chiar aşa de uşor trec de la un furnizor la altul. Deja ajungând acolo asta automat deja înseamnă că eşti recunoscut ca un furnizor de produse de calitate”, a spus şeful departamentui marketing „Moldova Fruct”, Adrian Cojocaru.

În prezent, fructele moldoveneşti sunt exportate, în special, în Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, dar şi în ţările din Uniunea Europeană, precum România, Franţa, Italia sau Germania.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •