Răsturnare de situaţie în cazul intoxicaţiei în masă la un local din Capitală: Mireasa sugerează că sursa infecţiei este restaurantul

Răsturnare de situaţie în cazul intoxicaţiei în masă la un local din Capitală: Mireasa sugerează că sursa infecţiei este restaurantul

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Răsturnare de situaţie în cazul intoxicaţiei în masă la un local vestit din Capitală. După ce, ieri, autorităţile declarau că, cel mai probabil, nuntaşii s-au otrăvit cu tortul miresei sau alte produse de patiserie aduse în afara localului, astăzi, mireasa sugerează că sursa infecţiei este restaurantul. Administratorul restaurantului a refuzat să comenteze acuzaţiile, precizând că este în aşteptarea rezultatelor de laborator.

„Sunt persoane, respectiv rudele mele, sunt persoane, care nu servesc dulce din cauza sănătăţii. Medicul le-a spus că dulcele nu li se permite, ceea ce este evident că nu au savurat nicio prăjitură din candy bar şi mai mult ca atât că nu au rămas nici la tăierea tortului. Au plecat mult mai devreme”, a povestit mireasa, Sandra.

Tânăra, în vârstă de 27 de ani, din satul Costeşti, raionul Ialoveni, susţine că a scăpat de intoxicaţie, deoarece din cauza emoţiilor nu a prea gustat din bucate.

„Eu nu am gustat tare multe din mâncăruri. Ceea ce am mâncat au fost sarmale şi ruladă de pui. Emoţii, ca şi oricare mireasă, adică să fie totul bine, ca invitaţii să se simtă bine”, a spus mireasa, Sandra.

Tânăra spune că atât ea, cât şi soţul ei aşteaptă rezultatele expertizelor ANSA, care vor arată sursa exactă a toxiinfecţiei alimentare.

Între timp, inspectorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Sergiu Sîrghi, care a fost la faţa locului, a declarat că a prelevat 18 probe atât din bucătăria în care s-au pregătit produsele alimentare, cât şi de la bucatele, puse pe masa nuntaşilor. Rezultatele acestora vor fi gata în aproximativ zece zile.

După ce au participat, sâmbătă, la o nuntă într-un local din Capitală, 42 din cei 74 de invitaţi au acuzat probleme de sănătate, iar 37 au ajuns pe patul de spital.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •