„Să moară satele”. Cum se justifică Maia Sandu pentru declaraţia făcută pe vremea când era ministru al Educaţiei

„Să moară satele”. Cum se justifică Maia Sandu pentru declaraţia făcută pe vremea când era ministru al Educaţiei

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Maia Sandu nu neagă că pe vremea când era ministru al Educaţiei şi a luat decizia ca mai multe şcoli să fie închise, ar fi declarat că satele noastre pot muri, pentru că civilizaţia s-a născut la oraş. Liderul PAS a vorbit despre acest lucru într-un live pe Facebook, după ce câteva zile în urmă, actualul ministru, Monica Babuc, a dezvăluit discuţiile informale, purtate în perioada în care portofoliul de la educaţie era deţinut de Maia Sandu.

„Când am ajuns la unul dintre cele mai spinoase subiecte – finanţarea învăţământului – unul dintre colegii noştrii a adresat o întrebare, zicând: „Doamna ministru, dacă aprobăm fără modificări ceea ce propuneţi Dumneavoastră, o bună parte din satele Moldovei vor muri. Ştiţi ce a răspuns, oameni buni, doamna Sandu atunci la aceasta întrebare? „Să moară”, – a zis ea. „Să moară satele, căci civilizaţia mondială s-a născut în mediul citadin, adică în oraşe”, a comunicat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.

„Trebuie să recunosc că am avut de multe ori discuţii, inclusiv cu oameni care lucrau în Guvern, atunci când mi se aduceau acuzaţii despre reforme, de exemplu când unele personaje în Guvern îmi spuneau că atunci când se închide o şcoală, moare satul eu le spuneam: Dacă în sat nu sunt nici o sută de copii, asta deja înseamnă că satul are o problemă gravă”, a spus preşedintele PAS, Maia Sandu.

Altceva cred oamenii din sate. Aceştia spun că de fapt, localităţile rurale ţin pulsul oraşelor. Maria Bunduchi a lucrat 31 de ani în calitate de profesoară de matematică în mai multe sate din raionul Hânceşti. Pedagogul spune că nu-şi poate imagina o localitate fără şcoală.

„O şcoală face atât de mult, nu că face doar un sat mai viu. Şi Filat, şi Maia Sandu, şi Plahotniuc toţi au trecut pe băncile şcolii şi toţi au ieşit din mâinile noastre, ale pedagogilor din sate”.

Nu doar profesorii sunt de părerea că satele cresc generaţii de oameni, care ulterior duc faima ţării în întreaga lume.

„La sat se face carte, la sat se lucrează şi tratarea că satul trebuie să moară, este o tratare incorectă”.

„Creşte natalitatea se face foarte multe schimbări şi eu nu cred că trebuie de nimicit satele. Cel mai bine să creştem satele Republicii Moldova să fie un viitor pentru toată ţara”.

„Eu sunt de acord satele să fie toate civilizate, nu să dispară. Oraşul se hrăneşte pe spatele cui, pe spatele satului şi cea mai obijduită e lumea de la sat”.

În perioada când Maia Sandu a ocupat funcţia de ministru al Educaţiei, peste o sută de şcoli din ţară au fost închise. În anul 2018, guvernarea democrată a decis să stopeze procesul de optimizare a instituţiilor de învăţământ.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •