Sâmbăta Mare. Astăzi este sacrificat mielul, nelipsit de pe masa de sărbătoare, iar gospodinele fac ultimele pregătiri

Sâmbăta Mare. Astăzi este sacrificat mielul, nelipsit de pe masa de sărbătoare, iar gospodinele fac ultimele pregătiri

Distribuie
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Astăzi este Sâmbăta Mare, sau, cum i se mai spune, Sâmbăta Neagră. Pentru creştinii-ortodocşi este o zi de profundă tristeţe, dar şi de bucurie, pentru că este ajunul Învierii lui Hristos. În Sâmbăta Mare, de obicei, este sacrificat mielul, nelipsit de pe masa de sărbătoare, iar gospodinele fac ultimele pregătiri.

Astăzi, Biserica aminteşte de îngroparea Mântuitorului şi coborârea lui în iad. Dimineaţa este oficiată Utrenia, împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în timpul căreia preoţii îşi scot veşmintele negre pentru a le înlocui cu cele albe.

Pentru a 16-a oară, în ţara noastră va fi adus Focul Haric şi va fi împărţit preoţilor, în această seară, la ora 20:00, la Catedrală, apoi, după slujba Învierii – şi enoriaşilor. Focul Haric este unul dintre miracolele ortodoxiei.

Foto: Jurnalul Romanesc

Distribuie
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares