Sandu: Toate măsurile fiscale, printre care şi majorările de taxe, convenite cu FMI au fost consultate şi coordonate cu Dodon

Sandu: Toate măsurile fiscale, printre care şi majorările de taxe, convenite cu FMI au fost consultate şi coordonate cu Dodon

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Toate măsurile fiscale, printre care şi majorările de taxe, convenite cu Fondul Monetar Internaţional au fost consultate şi coordonate cu şeful statului, Igor Dodon. Declaraţia a fost făcută de către premierul Maia Sandu, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. Reprezentanţii Preşedinţiei şi Parlamentului ne-au spus că deocamdată nu are cine comenta aceste afirmaţii, pentru că e zi liberă.

– Atât președinta Parlamentului, cât și președintele țării, și colegii din Parlament, care sunt responsabili de aceste domenii, au văzut și au spus „da” pentru măsurile pe care noi le-am convenit cu Fondul Monetar Internațional.
– Atunci întâmplător sau nu a ieșit consilierul prezidențial cu declarații și Igor Dodon chiar a spus că nu s-a negociat tocmai așa cum ar fi fost potrivit în avantajul Republicii Moldova.
-Am spus: toată lumea, înainte ca noi să semnăm documentul final, și-a dat acordul pentru aceste măsuri, a comentat premierul, Maia Sandu.

Amintim că în schimbul unui împrumut de 46,5 milioane de dolari de la FMI, guvernarea a dublat TVA pentru hoteluri, restaurante şi cafenele, de la 10 la 20 la sută şi a decis să impoziteze tichetele de masă, fără a consulta iniţiativele cu mediul de afaceri.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •