Şase persoane au fost reţinute pentru acte de corupţie la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură

Şase persoane au fost reţinute pentru acte de corupţie la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură

Şase persoane au fost reţinute pentru acte de corupţie la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură. Ofiţerii CNA au efectuat 68 de percheziţii în birourile şi domiciliile unor angajaţi de la AIPA, agenţi economici şi primari. Potrivit CNA, reprezentanţii AIPA sunt bănuiţi că ar fi oferit ilegal subvenţii în agricultură şi sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu, corupere, trafic de influenţă şi spălare de bani. Conducerea agenţiei neagă orice implicare în aceste ilegalităţi şi promite să colaboreze cu oamenii legii.
Beneficiarii schemelor ar fi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, primari şi agenţi economici.

”Am depistat o schemă prin care 10% din fondurile oferite contrar prevederilor legale erau transferate prin diferite mijloace către funcţionari din AIPA şi prin intermediul persoanelor interpuse. Aceste sume ajungeau la 150 de mii de lei per contract de subvenţionare. ”

Centrul Naţional Anticorupţie menţionează că infracţiunile au fost comise în cadrul a trei proiecte implementate de Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură.

”Proiectele care au vizat investigaţiile CNA includ în primul rând programul LEADER, un program ce implementează o formulă de suport, pe baza unui model UE. Vom clarifica dacă au fost afectate şi fonduri oferite de UE. De asemenea, proiectul privind acordarea de plăţi per cap de animal şi proiectul privind acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi muncă în mediul rural.”

Procuratura Anticorupţie a precizat că, doar într-un caz, prejudiciul cauzat statului este de 3 milioane şi jumătate de lei.
După percheziţii, ofiţerii CNA au ridicat de la sediile angajaţilor AIPA 350 de mii de lei, zece mii de euro, două mii de dolari, 13 telefoane mobile, un notebook și două arme deținute ilegal.

”Au fost reţinute 6 persoane, alte 6 sunt cercetate în stare de libertate, iar alte 24 de persoane urmează a fi recunoscute şi audiate în calitate de bănuit pe componentele infracţiunii.”

Conducerea AIPA a comunicat că percheziţiile de la Comrat şi Bălţi au fost iniţiate pe baza unor sesizări.

” – Au fost efectuate verificări în direcţia verificare pe teren care continuă şi prin prezent. Sunt efectuate verificări în baza unor sesizări, aşa ni s-a explicat. Aşteptăm să fie efectuată investigaţia şi să ştim mai multe detalii.”

Conducerea AIPA neagă orice implicare în acţiunile ilegale comise în procesul de acordare a subvenţiilor.

”Procesul de examinare a unui dosar se efectuează de cel puţin şapte, opt persoane. Să zicem că un dosar neconform să fie subvenţionat, nu, nu putem admite. -Sunteţi absolut sigură? -Da, asta reglementează norma. Ar fi o încălcare de la norma legală.

Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, investigaţiile continuă.

..