Locul Ucrainei este în NATO. Declaraţia a fost făcută de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în cadrul unei vizite neanunţate la Kiev. Oficialul a menţionat că subiectul va fi abordat la summitul NATO care se va desfăşura în iulie.
Jens Stoltenberg a avut o întrevedere cu Volodimir Zelenski, care a fost precedată de o conferinţă de presă comună. În cadrul acesteia, secretarul general al NATO a declarat că ţările aliate vor oferi Ucrainei un ajutor de 150 de miliarde de dolari. Totodată, el l-a invitat pe liderul de la Kiev la Summitul Alianţei Nord-Atlantice care va fi organizat în această vară.
„Permiteți-mi să fiu clar: locul de drept al Ucrainei este în familia euro-atlantică. Locul de drept al Ucrainei este în NATO. NATO vă susţine astăzi, mâine şi atât timp cât va fi nevoie.”
La rândul său, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că ţara sa are nevoie de mai mult sprijin militar pentru a face faţă invaziei Rusiei.
„Încetinirea luării unor astfel de decizii, reprezintă o întârziere pentru readucerea păcii. Asta pune în pericol vieţile militarilor noştri, care, deocamdată, nu au primit suficiente instrumente de apărare care sunt extrem de importante.”
În cadrul vizitei sale la Kiev, Jens Stoltenberg a vizitat o expoziţie de muniţii ruseşti distruse în timpul războiului.
Stoltenberg a mers şi în oraşul Bucha unde a depus flori în memoria victimelor masacrului.
Vizita lui Jens Stoltenberg în Ucraina este prima de la începutul războiului.
..