Sergiu Sîrbu a povestit că recidivistul Grigorciuc l-a lovit cu putere în partea dreaptă a capului

Sergiu Sîrbu a povestit că recidivistul Grigorciuc l-a lovit cu putere în partea dreaptă a capului

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu a făcut primele declaraţii după ce, ieri, unul dintre fruntașii organizaţiei extremiste „Antifa”, Pavel Grigorciuc, l-a atacat pe parlamentar şi a fost nevoie de spitalizarea acestuia. Democratul a povestit că Grigorciuc l-a lovit cu putere în partea dreaptă a capului şi nu a fost vorba despre o simplă lovitură cu palmă, aşa cum se scuză recidivistul.

Sergiu Sîrbu a povestit că, în timp ce se îndrepta la o cafenea din grădina publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău, s-a întâlnit cu Eduard Rudenco, avocatul raiderului numărul 1 în CSI, Veaceslav Platon şi cu susținătorul blocului „ACUM”, Pavel Grigorciuc. Acesta părea vădit agitat după ce a participat la protestul organizat de reprezentanţii PAS-PPDA în fața Parlamentului.

„Când m-a observat a început a striga, a insulta, a înjura. I-am propus să intrăm în cafenea să avem o discuţie civilizată. Nu am apucat bine să deschid uşa localului că am fost agresiv tras de către Grigorciuc afară şi peste jumătate de secundă am simţit o lovitură puternică în partea dreaptă a capului. Nu am înţeles cu ce m-a lovit, dar a fost o lovitură foarte puternică”.

Medicii de la Spitalul de Urgenţă au stabilit că deputatul s-a ales cu o comoţie cerebrală. La o zi de la atac, Sergiu Sîrbu spune că se simte mai bine.

„Atâta timp cât stau culcat sigur că mă simt mai bine. Când mă scol am puţine ameţeli, dar sper să fie bine. Medicii spun că urmează să mai fiu internat câteva zile, deoarece este comoţie cerebrală”.

Poliţia a inițiat pe acest caz o cauză penală şi dacă va fi găsit vinovat, Pavel Grigorciuc riscă până la cinci ani de închisoare.

Într-un comunicat de presă, Partidul Democrat din Moldova și-a exprimat indignarea față de agresarea deputatului Sergiu Sîrbu.

Mai mult, PDM a solicitat reprezentanților blocului „ACUM” să denunțe public comportamentul agresiv al partenerului lor politic – recidivistul Pavel Grigorciuc și să înceteze să implice astfel de persoane în activitatea lor politică.

În ciuda apelui democraţilor, agresiunea fizică este încurajată de către unii deputaţi ai blocului „ACUM”. Printre ei este şi Maria Ciobanu. Ea a scris pe Facebook că Sergiu Sîrbu „o căuta demult cu lumânarea”.

Nu este pentru prima dată când Maria Ciobanu susţine bătaia. Anterior, fostul deputat liberal-democrat a scris pe aceeaşi reţea de socializare că l-ar trăsni în moalele capului pe jurnalistul Victor Nichituş, pentru că nu i-au plăcut opiniile acestuia.

Atunci, mai multe organizaţii de media au condamnat insultele şi discursul de ură al Mariei Ciobanu, care nu are nimic în comun cu libertatea de exprimare.

Tot atunci, ONG-urile au îndemnat-o pe Ciobanu să manifeste un comportament decent și corect în relațiile cu presa.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •