Finul de cununie al mafiotului Victor Ţopa, Andrei Năstase, continuă să mintă. Partidul Paltforma „Demnitate și Adevăr” a declarat zero cheltuieli pentru colectarea semnăturilor în raportul financiar depus la CEC.
Asta în condiţiile în care formaţiunea a adunat semnături de la oameni, lucru care presupune anumite cheltuieli. În acest context, deputatul democrat Sergiu Sîrbu susţine că a sesizat Comisia Electorală Centrală şi Procuratura.
Într-o postare pe facebook, deputatul democrat scrie că este imposibil să nu cheltuieşti nimic, în condiţiile în care legea obligă să declari absolut orice tip de cheltuieli – începând de la combustibilul consumat, bilete de autobuz, până la foi şi pix-uri.
„Nu cred că bravul candidat a mers pe jos prin toată țara și a semnat listele cu degetul”, a notat Sergiu Sîrbu.
Deşi a declarat că nu a cheltuit niciun leu, Năstase se deplasează la întâlnirile cu cetăţenii cu automobile de lux. De exemplu, la o întâlnire recentă cu localnicii din Elizaveta, municipiul Bălţi, Năstase a mers cu un Mercedes S-Class, al cărui preţ ajunge până la 80 de mii de euro, adică aproape două milioane de lei.
Potrivit legislaţiei, pentru fraude financiare, un candidat riscă să fie eliminat din cursa electorală.
Leave a Reply