Serialul „Viață furată”, cea mai vizionată telenovelă difuzată în Moldova, revine la Canal 2

Serialul „Viață furată”, cea mai vizionată telenovelă difuzată în Moldova, revine la Canal 2

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Serialul care adună, în fiecare seară, în fața micilor ecrane, peste 200 de mii de moldoveni revine, de astăzi, la Canal 2. Este vorba despre „Viață furată” –  cea mai vizionată telenovelă difuzată în Moldova.

În pauza scurtă dintre două sezoane de „Viață Furată”, sute de oameni ne-au întrebat unde a dispărut Bahar. Prin urmare, nu am putut dezamăgi nici de data aceasta telespectatorii noştri. Noua producție va fi la fel de captivantă, cu aceiași actori pe care ați reușit să-i îndrăgiţi.

Vestea că, mâine, telenovela revine pe micile ecrane a încântat publicul.

„Evenimentele, care se întâmplă în serial, sunt şi în viaţa reală. Adică sunt ca şi nişte lecţii de viaţă din care noi putem trage învăţăminte”.

„Să vedem finalul, să vedem cu ce se termină. În ce final iese Bahar şi cum se va bucura, care vor fi meritele ei”.

În următorul sezon, Bahar va cunoaşte adevărul. Va afla cât de dură a fost soarta cu ea și, din acel moment, serialul va lua o nouă întorsătură.

Filmul va putea fi vizionat de luni până vineri, începând cu ora 18 și va continuă la ora 20. Aşadar, fiţi cu ochii pe Canal 2, postul care difuzează cele mai vizionate seriale!

Foto: xfilme-seriale.com

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •