Autorităţile din Republica Moldova şi România au găsit o soluţie pentru a fluidiza traficul de camioane la postul vamal Leuşeni, unde coada de TIR-uri a ajuns la 10 kilometri. Camioanele vor fi verificate doar în Vama Albiţa, din România, de o echipă mixtă moldo-română de vameşi pentru a scurta timpul de aşteptare al şoferilor. Controlul comun va începe în următoarele zile. Programul de lucru al echipelor va fi sincronizat. Anunţul a fost făcut în urma unei întrevederi a premierului moldovean Natalia Gavriliţa cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă. Vizita de vineri a premierului de la Chişinău la Bucureşti nu a fost anunţată.
„Controlul trebuie exercitat de ambele autorităţi, pentru că România este membră a Uniunii Europene şi ca atare, propriile proceduri trebuie respectate. Dar prin aducerea alături a acestor echipe mixte, ambele părţi se asigură că îşi respectă procedurile de lucru fără însă ca acest sistem să afecteze procesarea documentelor. Avantajul că aceste echipe sunt în acelaşi loc este că timpii de aşteptare se scurtează foarte mult, nu mai sunt două opriri. ”
Guvernul ţării noastre a anunţat, printr-un comunicat de presă, că trecerea camioanelor goale va fi permisă prin punctele de trecere de capacitate mică. Potrivit Guvernului României, este vorba de Cahul – Oancea. De asemenea, potrivit Guvernului moldovean, urmează a fi suplimentat numărul de vameşi, iar autoritățile fitosanitare și sanitar-veterinare din România vor funcționa în regim non-stop.
Aceste măsuri vin să remedieze haosul de la punctele de trecere a frontierei dintre Republica Moldova şi România. Transportatorii au anunţat că timpii de aşteptare pentru camioanele cu marfă a ajuns şi la 5 zile. Se întâmplă din cauza războiului din Ucraina care a transformat Moldova într-un punct de tranzit pentru mărfurile exportate în Uniunea Europeană.
„Puteţi vedea, la Albiţa, dar şi la Galaţi aceste puncte roşii care reprezintă fluxurile importante de camioane de marfă. La punctul de trecere a frontierei Albiţa, în luna mai a anului trecut, existau 13 936 de automarfare care treceau, acum sunt 17 427, o creştere cu 25%. La Galaţi, într-un punct pe care ceva mai devreme l-aţi văzut marcat cu roşu, sunt valori practic duble. La Oancea este cea mai mare creştere, practic mai mult decât o triplare a acestor valori. ”
Ministrul Afacerilor Interne de la Chişinău, Ana Revenco, a declarat că echipe mixte de control vor fi organizate la toate punctele de trecere a frontierei cu România.
„Ţin să spun că prin astfel de abordări nu doar tindem să deblocăm situaţia creată şi să restabilim buna funcţionare a lanţului logistic. Această abordare la fel ne va permite să facem încă un pas înainte pentru implementarea agendei comune în combaterea corupţiei. ”
Flux majorat se atestă şi la punctele de frontieră cu Ucraina. Anterior, directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Igor Talmazan, a avut o întâlnire la Odesa cu preşedintele Serviciului Vamal din Ucraina, unde au discutat cum ar putea fluidiza traficul camioanelor. Părţile au convenit să găsească în regim de urgenţă soluţii cum ar putea redirecţiona o parte dintre camioane prin alte puncte de trecere mai puţin aglomerate. Urmează să fie identificate şi alte vămi pe unde ar putea trece vehiculele precum şi unele facilităţi, de exemplu, excluderea unor autorizaţii speciale.
..