Specialiştii avertizează: Dacă nu respectăm regulile, peste 3 săptămâni ne putem aştepta la un număr record de infectări cu COVID-19

Specialiştii avertizează: Dacă nu respectăm regulile, peste 3 săptămâni ne putem aştepta la un număr record de infectări cu COVID-19

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Situaţia epidemiologică din ţară se agravează. Specialiştii de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică afirmă, că dacă restricţiile nu vor fi respectate, atunci ne putem aştepta la un număr record de infectări.
Între timp, Ministerul Sănătăţii anunţă re-activarea a încă 500 de paturi în spitalele cu profil Covid.

Potrivit datelor statistice, săptămâna trecută, numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 a crescut cu 16%, iar cel al deceselor, cu aproape 20 la sută.

„Aceasta vorbeşte despre tendinţele epidemiologice care sunt în creştere, în următoarele săptămâni se va atesta o creştere considerabilă. Practic noi ne întoarcem la nivelul lunii noiembrie atunci când la începutul lunii am avut o creştere a numărului cazurilor absolute. Pe fundalul restricţiilor şi deciziilor CNESP, populaţia, agenţii economici, administratorii nu respectă aceste hotărâri.”

Cea mai mai rată de infectare la o sută de mii de locuitori rămâne a fi în municipiul Chişinău, urmat de raioanele Ialoveni, Străşeni, Ocniţa, Edineţ şi Taraclia. În Chişinău, indicatorul incidenţei este de 942 la 100 de mii de locuitori. În timp ce spitalele municipale au o capacitate de 1163 de paturi, în prezent, în aceste instituţii medicale sunt internaţi 1320 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

„Spaţiile amenajate sunt din birourile medicilor, din birourile asistentelor medicale, din bufete. La „Sfânta treime” am suplinit cu 30 de paturi, la Sfântul „Arhanghelul Mihail” cu 25 de paturi, la spitalul municipal „Gheorghe Paladi” cu zece paturi, la spitalul de Ftiziopneumologie cu 20 de paturi. De asemenea, este în proces de terminare a lucrărilor de reparaţie secţia de terapie intensivă la spitalul „Sfânta Treime.”

Ministerul Sănătăţii a anunţat că vor fi activate mai multe paturi în Spitalul Clinic Republican, Spitalul Ministerului Sănătăţii, Dispensarul Republican de Narcologie, dar şi în Spitalul Clinic Republican din Bălţi.

„Au fost timpuri când din cele 300 de locuri aveam 293 de pacienţi în spital. Iată că de săptămâna trecută a început deja să crească numărul de pacienţi şi nu pacienţi uşori, dar medii gravi şi foarte, foarte gravi. Respectiv, am mai deschis 30 de paturi la cele care le aveam.”

În prezent, în spitalele din ţară sunt internaţi peste 3300 de pacienţi.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..