Surpriză pentru familia Hanganu. Reprezentanții Fundației Edelweiss au oferit în dar 100 de mii de lei bărbatului, care îşi crește de unul singur cei patru copii

Surpriză pentru familia Hanganu. Reprezentanții Fundației Edelweiss au oferit în dar 100 de mii de lei bărbatului, care îşi crește de unul singur cei patru copii

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mai multă speranță în ziua de mâine și bucurie în familia lui Grigore Hanganu, din satul Călimănești, raionul Nisporeni. În ajun de Paști, bărbatul, care îşi crește de unul singur cei patru copii, după ce a rămas văduv, a avut parte de o surpriză imensă. Familia a fost vizitată de către reprezentanții Fundației lui Vlad Plahotniuc Edelweiss, care le-a oferit în dar un voucher în valoare de 100 de mii de lei și un coș cu produse pentru masa de sărbătoare.

Victoria, Valentina, Gabriel și Ana-Maria spun că așteaptă cu nerăbdare Paștele, ca sa guste din bunătățile primite în dar.

„Azi au adus ouășoare, pască, mielușul de ciocolată, ouășoare de ciocolată”, a spus fiica, Victoria Hanganu.

Darurile l-au copleșit până la lacrimi pe tatăl celor patru copii.

„O să fie un Paște mai fericit, cu zâmbete pe față pentru copilași”, a menţionat tatăl celor patru copii, Grigore Hanganu.

Bărbatul spune ca cei 100 de mii de lei îi va folosi pentru reconstrucţia casei, care se află într-o stare deplorabilă.

Familia Hanganu este vizitată pentru a doua oară de către reprezentanții Fundației lui Vlad Plahotniuc.

„Fondatorul Edelweiss, domnul Plahotniuc este alături de ei și le oferă suma de 100.000 lei pentru ca ei să poată beneficia de condiții de viață mai bune. Este adevărat că locul unei mame în familie nu-i poate lua nimeni, în schimb noi facem tot ce ne stă în putință pentru că acestei familii să nu îi lipsească nimic”, a afirmat directorul executiv al Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc Edelweiss, Lidia Cucoș.

Grigore Hanganu își crește cei patru copii, după ce soţia lui a decedat recent, la doar 29 de ani. Şi pentru că nu are în grija cui să îi lase, acesta nici nu se poate angaja, iar situația financiară devine tot mai dificilă. Mai mult ca atât, el îngrijește și de mama sa, care este imobilizată la pat.

Foto: edelweiss.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •