Sute de enoriaşi, veniţi din toate colţurile Moldovei, au participat la slujba religioasă de Crăciun, de la Mănăstirea Curchi

Sute de enoriaşi, veniţi din toate colţurile Moldovei, au participat la slujba religioasă de Crăciun, de la Mănăstirea Curchi

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sute de enoriaşi, veniţi din toate colţurile Moldovei, au participat de dimineaţă, la slujba religioasă de Crăciun, de la Mănăstirea Curchi din raionul Orhei. Sărbătoarea, cu o puternică încărcătură spirituală, a adunat şi cete de colindători care au străbătut cale lungă. Printre cei care şi-au petrecut dimineaţa de Crăciun la mănăstirea de la poalele Codrilor a fost şi preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, dar şi foşti şi actuali miniştri, printre care Monica Babuc, Chiril Gaburici şi Vasile Bîtca.

„Este o tradiţie, la fiecare Crăciun venim aici să sărbătorim. Aici ne simţim mai bine, sufleteşte suntem aici, cu gândul şi dorim tuturor sărbători fericite, Crăciun fericit”.

„Demult plănuisem să vin la Curchi, aşa că am venit, astăzi, am găsit o zi specială, am venit să vedem şi mănăstirea, dar şi să celebrăm naşterea Domnului”.

„E o sărbătoare aşteptată, venim ca să ne rugăm pentru familie, pentru copii, pentru nepoţi şi să ne ierte Domnul păcatele”.

„Am venit cu toată familia, cu copiii, cu nepoţii, din raionul Şoldăneşti. Ne rugăm pentru toată lumea să fie sănătoasă, toţi copilaşii şi să fie pace în ţară”.

Corul bisericesc i-a colindat pe enoriaşii care au venit la slujba de Crăciun de la Mănăstirea Curchi.

O ceată de colindători a venit tocmai din satul Cuizăuca, raionul Rezina, pentru a colinda oamenii care şi-au petrecut dimineaţa de Crăciun la biserică.

La sfârşitul ceremoniei religioase de Crăciun, stareţul Mănăstirii Curchi, Episcopul de Orhei, Siluan, le-a amintit oamenilor că fiecare creştin este dator să fie cât mai bun şi milostiv cu semenii săi.

„Sărbătorim sărbătoarea bucuriei noastre, sărbătoarea binelui şi îl rugăm pe mântuitorul Hristos născut în peşteră, între oi şi dobitoace să vină să-şi facă sălaş în inima fiecăruia dintre noi şi să ne dea puteri ca să trecem cu demnitate prin grijile şi provocările vieţii”, a afirmat episcopul de Orhei, stareţul Mănăstirii Curchi, PS Siluan.

Episcopul Siluan le-a mulţumit şi ctitorilor mănăstirii Curchi. Printre cei care au susţinut financiar reconstrucţia lăcaşului sfânt este şi Vlad Plahotniuc, care a donat bani în acest scop încă în anul 2006, pe când era om de afaceri. Pentru contribuţia adusă la reconstrucția Complexului Monastic Curchi, Vlad Plahotniuc a fost decorat cu Ordinul Gloria Muncii.

„Mulţi oameni au răspuns apelului nostru, unul dintre ei fiind şi domnul Vlad Plahotniuc, pe atunci întreprinzător, un om de afaceri, care a răspuns cu bineţe apelului nostru şi a contribuit substanţial, ajutându-ne ca să punem în valoare acest frumos giuvaier din Codrii Orheiului. Mulţumim domnule preşedinte. Felicitări cu luminoasa sărbătoare!”, a comunicat episcopul de Orhei, stareţul Mănăstirii Curchi, PS Siluan.

După slujbă, enoriașii au primit sfânta împărtăşanie, iar copiii veniţi cu părinţii la slujbă, dar şi colindătorii, s-au ales cu daruri.

Potrivit tradiţiei, în noaptea de Crăciun, se deschid cerurile, iar oamenii sunt binecuvântaţi, aşa cum Duhul Sfânt a coborât asupra lui Iisus, în Noaptea Naşterii Lui.

În unele localităţi, preotul merge din casă în casă pentru a vesti Naşterea lui Iisus.

Întreaga slujbă de Crăciun de la Mănăstirea Curchi, va fi difuzată în această seară, la Canal 2, imediat după buletinul de ştiri de la ora 19.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •