Tragedie cumplită la Mileştii Mici. O fetiţă de patru ani, sfâşiată de un câine din gospodărie

Tragedie cumplită la Mileştii Mici. O fetiţă de patru ani, sfâşiată de un câine din gospodărie

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Tragedie cumplită la Mileştii Mici, Ialoveni. O fetiţă, în vârstă de patru ani, a fost sfâşiată, astăzi, de un câine din gospodărie. Copila se afla acasă, împreună cu sora sa mai mare. Potrivit oamenilor legii, cele două fete erau în grija bunicului, care, în momentul tragediei, dormea în casă.

În momentul tragediei, părinţii celor două copile se aflau la muncă. Potrivit poliției, fetele se jucau în curtea casei, în apropierea a doi câini, de rasă ciobănesc – german, care erau legaţi. La un moment dat, unul dintre patrupezi a rupt lanțul și a atacat fata în vârstă de patru ani. Pentru că bărbatul, în grija căruia se aflau cele două copile, nu era în preajmă, cea mai mare dintre ele a cerut ajutorul vecinilor.

”Ea a început a plânge că la mine surioara îi mâncată și este carne prin casă. O vecină de aici a intrat pe fereastră și când a ieșit a spus că e imposibil. Noi trebuie să chemăm poliția și ambulanța.”

”E tragedie. Nu vă pot spune. E dureros. Mici nu trebuie de ținut așa câini la casă.”

”Știu că e o familie tânără aici. Sunt oameni gospodari.”

La fața locului a ajuns şi un grup de specialişti ai ANSA. În urma mostrelor prelevate se va stabili dacă animalele sunt purtătoare de anumite boli.

”La fel, s-a acordat asistența specialiștilor psihologi, din cadrul inspectoratului și a consiliului raional. Imediat s-au prezentat la fața locului. Au consiliat familia respectivă, atât mama victimei, cât și minora de șapte ani.”

Poliţia a deschis un proces penal în acest caz. Potrivit oamenilor legii, după cele întâmplate, bunicul fetelor ar fi dus câinele în pădure ca să-l omoare. Bărbatul urmează să fie reţinut, pentru a explica unde se afla atunci când s-a întâmplat tragedia.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •