Trei biserici din raionul Basarabeasca au fost ţinta unor hoţi

Trei biserici din raionul Basarabeasca au fost ţinta unor hoţi

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Trei biserici din raionul Basarabeasca au fost, noaptea trecută, ţinta unor hoţi. Aceştia au reuşit să fure 14 mii de lei din lăcaşul sfânt din satul Sadaclia. În celelalte două biserici, din Iordanovca şi Carabetovca, au spart doar uşile, fără a fura nimic.

Hoţii nu s-au oprit cu faptele doar la cele trei biserici, ei au încercat să intre şi în gospodăria preotului din satul Sadaclia,raionul Basarabeasca. Când au văzut că stăpânii sunt acasă, au fugit.

„Geamul era deschis, perdea era pe de o parte. Geamurile au forţat aşa „frumos”, se vede ca sunt specialişti. Ne bucurăm că măcar nu au prafonat cele sfinte. Nu au luat icoane. Cum au fugit ei, când ne-am trezit noi, se vedea că nu au ceva greu. Cădeau leii din urma din buzunarii”, a spus diacon, Andrian Macari.

„Nu sunt cuvinte de explicat, în casa Domnului să iei bunurile. Noi, din contra, trebuie să ne apropiem, să aprindem o lumânare”

” În sfânta biserică aşa să intre este un păcat mare.”

„Este un păcat să intre, să facă aşa ceva, ori ei nu au teamă de Dumnezeu. Doamne fereşte!”

” Noaptea, pe la ora trei m-a sunat părintele Andrian Macari din satul vecin, ni-a spus că la dânşii a fost furată biserica, m-a sfătuit să vin să văd, dacă şi la noi nu a furat, am observat că nu e lanţul la poartă, am găsit geamul deschis, dar tot aşa atent”, a spus paroh, biserica din Carabetovca, Constantin Pisica.

Cazurile sunt investigate de Inspectoratul de Poliţie din Basarabeasca. Oamenii legii au mai multe versiuni şi urmează să stabilească, dacă în toate incidentele sunt implicate aceleaşi persoane. Dacă vor fi găsiţi, făptaşii riscă o amendă până la 70 mii de lei sau până la patru ani de închisoare.

Foto: canal2.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •