„Trofeul ministerului”. Angajaţii a zece instituţii de stat din ţară au participat la un turneu de mini-fotbal

„Trofeul ministerului”. Angajaţii a zece instituţii de stat din ţară au participat la un turneu de mini-fotbal

Distribuie
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Angajaţii a zece instituţii de stat din ţară, în mare parte ministere, dar şi diplomaţi, au participat astăzi la un turneu de mini-fotbal. Miza competiţiei este câştigarea „trofeului ministerului”, dar şi promovarea modului de viaţă sănătos. Turneul, care se va deasfăşura în mai multe etape, este organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Împărţiţi în 12 echipe, angajaţii a şapte ministere din ţară, de la Cancelaria de Stat, ambasadele Chinei şi Statului Qatar, dar şi câţiva reprezentanţi ai PNUD, au ieşit astăzi pe terenul de fotbal.

„Se vor juca dupa formula trei grupe. După ce echipele vor fi clasate în topul grupelor vor juca semifinale, finala mică şi finala mare. Echipa care va ajunge în finala mare are de jucat cinci jocuri. Două reprize a câte 15 minute. Într-adevăr va fi un turneu de durată şi cei care vor ajunge în finală vor avea o zi grea”, a afirmat secretarul de stat domeniul Tineretului şi Sportului, Radu Rebeja.

Fiecare echipă a fost formată din şase sportivi din diferite instituţii.

„Este faptul de prietenie cu toţi participanţii aici la competiţie”, a spus reprezentantul Ambasadei Qatarului, Hasan Mazin.

„Fotbalul este şi un mod de socializare pentru că la serviciu fiind ocupaţi doar cu chestiuni funcţionăreşti, nu prea avem timp să socializăm foarte mult”, a menționat şeful secţiei Artă, Ministerul Culturii, Horias Dabija.

„Este o ocazie unică pentru noi să cunoaştem şi să jucăm cu diferite ministere şi ambasade”, a comunicat şeful adjunct la Ambasada Chinei, Geng Fei.

Printre jucătorii bărbaţi au fost şi două femei, pasionate de fotbal.

„Am mai jucat odată la un campionat similar cu ambasadele. Pentru mine este pentru prima dată. Eu am jucat odată pe plajă şi am jucat foarte bine”.

Scopul competiției de astăzi este promovarea modului de viaţă sănătos și încurajarea angajaților cu un regim de muncă sedentar să practice sportul.


Distribuie
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Leave a Reply