Ucrainenii au ales. Vladimir Zelenski a câştigat detaşat alegerile prezindenţiale în faţa actualului şef al statutului, Petro Poroşenko

Ucrainenii au ales. Vladimir Zelenski a câştigat detaşat alegerile prezindenţiale în faţa actualului şef al statutului, Petro Poroşenko

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Imediat după anunţarea rezultatelor exit-polului, membrii şi adepţii formaţiunii „Sluga Naroda” au început să sărbătorească. La sediul partidului, Vladimir Zelenski le-a mulţumit cetăţenilor pentru încredere.

„Mulţumesc tuturor ucrainenilor, indiferent unde s-ar afla. Vă promit că nu vă voi dezamăgi”, a declarat candidatul la alegerile prezidenţiale din Ucraina, Vladimir Zelenski.

Petro Poroşenko şi-a recunoscut înfrângerea şi şi-a felicitat oponentul pentru victoria obţinută.

„Rezultatul este evident şi cred că am motiv să-mi sun oponentul şi să-l felicit. Eu voi părăsi funcția de președinte, dar vreau să subliniez că nu plec din politică. Voi rămâne și voi lupta pentru Ucraina”, a afirmat candidatul la alegerile prezidenţiale din Ucraina, Petro Poroşenko.

La scurt timp după anunţarea rezultatelor, Vladimir Zelenski a vorbit şi despre primele sale acţiuni în calitate de preşedinte. Va începe cu un aprig război de informare în estul Ucrainei, despre care se vorbeşte că a încetat demult. Pe lângă asta, va încerca să restabilească relaţiile cu Rusia, în baza prevederilor Acordului de la Minsk. Dar asta nu e tot.

„Cât priveşte marinarii ucraineni arestaţi în Rusia, voi face tot posibilul pentru a-i aduce acasă. Nu promit, dar voi face tot ce-mi stă în puteri”, a spus candidatul la alegerile prezidenţiale din Ucraina, Vladimir Zelenski.

Inaugurarea lui Vladimir Zelenski ar putea avea loc în 28 mai, după validarea scrutinului.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a felicitat pe Vladimir Zelenski cu victoria pe care a obţinut-o în turul doi al alegerilor prezidențiale din Ucraina. Într-o postare pe Facebook, preşedintele moldovean şi-a exprimat speranţa că relațiile dintre Ucraina și Moldova, bazate pe cooperare constructivă și înțelegere reciprocă, vor continua să se dezvolte și să se consolideze cu succes. În context, Igor Dodon a menționat că optează pentru organizarea, în cel mai scurt timp, a unei întrevederi bilaterale cu Vladimir Zelenski.

Foto: AbsolutTV.ru

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •