Ucrainenii au marcat cei 28 de ani de independenţă

Ucrainenii au marcat cei 28 de ani de independenţă

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ucrainenii au marcat cei 28 de ani de independenţă fără paradă militară, dar cu mult spectacol și patriotism. Aşa cum un preşedinte războinic a fost înlocuit cu un actor, în Piața Independenței din Kiev nu au fost scoase tancuri și alte blindate, dar s-a făcut un show de zile mari din intonarea imnului Ucrainei, care a fost mixat și interpretat în diferite stiluri.

Intonarea imnului a început în mod tradițional, dar a continuat cu un spectacol instrumental. Orchestrele armatei, a Ministerului de Interne și a unei academii militare au cântat în unison o compoziție derivată din imn.

Ulterior, imnul a căpătat note ”clasice”.

Iar spre final s-a trecut la ritmul energic al versiunii rap a imnului.

Imnul l-a emoționat profund pe Vladimir Zelenski, care ulterior a ținut un discurs la fel de emoționant în fața celor prezenți. Nici de data aceasta, liderul de la Kiev, nu a ratat ocazia de a arăta cu degetul spre Rusia.

”Închipuiți-vă că, într-o bună zi, vine vecinul și vă ia doi copii. Pe primul, pur și simplu îl fură și îi dă altă adeverință de naștere, după care spune că nu l-a furat, ci copilul singur a vrut să trăiască cu el. Și ce dacă a fost amenințat cu armele? Pe al doilea copil l-a închis în camera sa și a pus pază. După asta întreabă: ce fel de pază? Acolo nu se află nimeni”, a spus președintele Ucrainei, Vladimi Zelenski.

El a continuat prin a oferi medalii soldaților care au dat dovadă de eroism în timpul războiului din Donbass și familiilor celor care au rămas pe câmpul de luptă. În memoria lor, Zelenski a anunțat o nouă zi de comemorare națională, 29 august.

Între timp, şefii de stat și de guvern din mai multe țări au transmis mesaje ucrainenilor, printre care și președintele Igor Dodon. Deși în timpul campaniei electorale din 2016, el a declarat că peninsula Crimeea aparține Rusiei, în mesajul postat astăzi pe Facebook Dodon a concretizat că susține integritatea Ucrainei în hotarele recunoscute la nivel internațional. De asemenea, Dodon, care nu s-a întâlnit niciodată cu fostul președinte Petro Poroșenko, și-a exprimat speranța că va avea o întrevedere în curând cu Vladimir Zelenski.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •