Ucrainenii îşi aleg deputaţii în Rada Supremă, în cadrul unui scrutin anticipat

Ucrainenii îşi aleg deputaţii în Rada Supremă, în cadrul unui scrutin anticipat

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ucrainenii îşi aleg azi deputaţii în Rada Supremă, în cadrul unui scrutin anticipat. Alegerile au loc în baza sistemului mixt. Astfel, alegătorii vor trebui să aplice ştampila „Votat” pe două buletine. Unul conţine lista cu 21 de partide politice, iar celălalt – cu numele candidaţilor din circumscripţii. Potrivit Comisiei Electorale Centrale de la Kiev, până la ora 12 au votat 20 la sută dintre alegători. În ţara noastră, ucrainenii votează în incinta Ambasadei Ucrainei la Chişinău şi la Consulatul de la Bălţi. Ucrainenii stabiliţi în Moldova spun că şi-au dat votul pentru un Parlament care să instaureze pacea în Estul ţării vecine.

„- Am votat pentru pace şi linişte în Ucraina. – Dar soţia Dvs.? – Şi eu am votat pentru pace, dar şi pentru binele cetăţenilor”.

„Am votat pentru schimbarea viitorului ţării noastre. Sper că lucrurile se vor schimba şi totul va fi bine. De asta am şi venit. Am venit la mama mea la Dubăsari şi am trecut pe la Chişinău”.

Cetăţenii ţării vecine speră că noii aleşi vor continua reformele prevăzute de Acordul de Asociere cu UE, astfel încât Ucraina să devină, cât mai curând posibil, parte a acestei comunităţi.

„Vreau schimbări pozitive. Vrem să fim parte a Europei. Iată vreau ca noi să fim primiţi acolo”.

„La fel ca şi tot cetăţenii Ucrainei vrem ţara să se dezvolte, să avem politicieni care vor munci pentru binele poporului, fără războaie, corupţie”.

Potrivit preşedintelui secţiei de votare de la Chişinău, până la această oră nu au fost înregistrate incidente.

„Pe sectorul nostru sunt înregistraţi 51 de mii de oameni. Buletine am pregătit mai multe. În caz că cineva greşeşte şi trebuie să-i dăm un buletin nou. Cu vreo 250 mai multe”, a spus preşedintele secţiei de votare, Elena Crondiva.

În afară de secţia de la Chişinău, ucrainenii mai pot vota şi la Consulatul Ucrainei de la Bălţi.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •