Un veteran al Războiului de pe Nistru, a fost reţinut de aşa-zisele structuri de forţă transnistrene

Un veteran al Războiului de pe Nistru, a fost reţinut de aşa-zisele structuri de forţă transnistrene

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Dorel Roşca, veteran al războiului de pe Nistru, a fost reţinut de aşa-zisele structuri de forţă din regiunea transnistreană pe motiv că ar fi dat în căutare în stânga Nistrului.
Incidentul s-a produs în aceasta dimineaţă, în satul Lunga, raionul Dubăsari. După cinci ore de interogări acesta a fost eliberat.
Informaţia a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de fostul deputat, Chiril Moţpan, care se afla împreună cu Roşca în drum spre satul Corjova, unde urmau să participe la înmormântarea fostul primar al localităţii, Valeriu Miţul.

Veteranul războiului de la Nistru Chiril Moţpan a precizat că nu ştie din ce motive a fost anunţat în căutare colegul său Dorel Roşca. Acesta a fost adus pentru audieri la sediul aşa-zisului minister de securitate, unde se află până în prezent.

„Este o bătaie de joc, de fapt. La postul de trecere, aici, la Dubăsari, au avut loc verificări de lungă durată, ca în final reprezentanţii aşa-ziselor structuri transnistrene să declare ca Dorel Roşca este anunţat în căutare. A fost adus aici, la sediul „MGB-ului”. Este interogat şi, probabil, va fi intentat un proces verbal de interdicţie de a intra pe aşa-zisul teritoriu transnistrean. ”

În acest context, Asociația Promo-LEX a solicitat autorităților constituționale, inclusiv Biroului Politici de Reintegrare, să asigure eliberarea imediată și necondiționată a lui Dorel Roșca și să depună eforturi suplimentare pentru a rezolva problema reținerilor și restricțiilor abuzive efectuate de către administrația nerecunoscută de la Tiraspol. L-am contactat pe vicepremierul pentru Reintegrare, Vlad Kulminski, dar acesta nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta incidentul.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
..