Vânzări ca pe drojdii. Sărbătorile de iarnă au umplut de bani companiile dar și cofetarii

Vânzări ca pe drojdii. Sărbătorile de iarnă au umplut de bani companiile dar și cofetarii

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sărbătorile de iarnă au umplut de bani companiile dar și cofetarii. Unele întreprinderi au înregistrat o creștere a vânzărilor cu aproape 45 de procente faţă de celelalte luni ale anului.

Nici o intrare într-un an nou nu se face fără tradiţionalul spumant. Ciocnitul cupelor la miezul nopții aduce profituri de milioane.

Cel mai impotant producător d espumant din țară se laudă că a majorat vânzările cu 30 la sută față de Revelionul trecut. Este vorba de 1,2 milioane de sticle de vinuri, dintre care un milion de spumante.

„Cele mai solicitate spumante au fost demidulce şi cele dulci. Este ceva tradiţional pentru noi, dar şi spumantele brute. În acest an, în premieră, am lansat un spumant de 15 litri şi s-au vândut în total 10 sticle”, a spus purtătorul de cuvânt de la vinărie, Rodica Căruntu.

Şi companiile de panificaţie spun că vânzările le-au crescut ca pe drojdii de sărbători. Cea mai mare întreprindere din ţară a comerializat 290 de tone de marfă, cu aproape 20 de tone mai mult faţă de anul trecut. Iar în comparaţie cu celelalte luni ale anului, vânzările s-au majorat cu aproape 45 la sută.

„În perioada sărbătorilor de iarnă, combinatul a produs şi a comercializat peste 140 tone de torturi, produse de cofetărie, cum ar fi: biscuiţi, napolitane , turte dulci peste 100 de tone. La fel şi tradiţionalul Crăciunel s-a produs şi s-a comercializat peste 35 de tone”, a afirmat şeful serviciului de vânzări a unei întreprinderi de panificaţie, Ana Petrov.

O altă vedetă a sărbătorilor de iarnă a fost pomul de Crăciun. Anul acesta, agenţia Moldsilva a scos în vânzare 56 de mii de brazi. Dintre aceştia au ajuns în casele oamenilor doar peste 15 mii jumătate.

Cifra mică este însă cu aproape 500 de unităţi mai mare faţă de cea de anul trecut. La pepiniera din Străşeni, au fost comercializaţi cu peste trei mii de brazi mai mulţi faţă de anul trecut.

„Spre vânzare au fost expuşi în jur la 20 de mii de molizi, s-au realizat puţin peste patru mii. Cei mai solicitaţi au fost de 1 metru, 2,5 sau 3 metri”, a menționat şeful adjunct pepinieră, Străşeni, Alexandru Pazurati.

Preţul mediu al unui pom de Crăciun a fost de 60 de lei.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •