Viitor incert pentru campania „Bunici grijulii” a Inspectoratului General al Poliției

Viitor incert pentru campania „Bunici grijulii” a Inspectoratului General al Poliției

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Viitor incert pentru campania „Bunici grijulii” a Inspectoratului General al Poliției. Şeful interimar al IGP, Gheorghe Balan, care este şi cumătrul ministrului de Interne, a declarat că toate proiectele din cadrul instituţiei vor fi analizate, după care se va decide dacă vor continua sau nu. Între timp, voluntarii campaniei fac un apel către noua conducere a Ministerului de Interne să nu închidă un proiect atât de bun.

„Noi am analizat aceste chestiuni cu șefii de subdiviziuni respective, vom face un chestionar anonim, toți cei care implementează acest proiect să se expună nu doar în privința acestuia, sunt mai multe proiecte”.

Proiectul „Bunici grijulii” a fost lansat în luna mai a anului trecut şi a ajuns la a doua etapă. Persoanele implicate în campanie se arată îngrijorate de valul de demiteri din structurile de drept, făcute de actuala guvernare, inclusiv şi remanierea fostului şef adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, unul dintre promotorii campaniei „Bunici Grijulii”.

„Facem un apel către conducerea nouă a IGP, către MAI să ne susţină pentru că împreună cu echipa Bunicii Grijulii am reuşit să creăm lucruri foarte frumoase, am reuşit să protejăm copilașii în adiacentul instituţiilor de învăţământ”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei „Bunici Grijulii”, Vica Anton.

Bunicii încadraţi în campanie care au grijă ca cei mici să fie în siguranţă în stradă, spun că proiectul trebuie să continue.

„Cu plăcere mergem la aceste instituţii şi în preajma lor, copii când ne văd pe străzi, parcă devin şi ei mai disciplinaţi, e un lucru bun”.

„La vârsta mea, la 80 de ani, sunt prea mândru că am de afacere cu copii, nepoțeii”.

Inspectorii de patrulare, dar şi moldovenii recunoscuţi pentru campaniile lor umanitare, spun că odată cu lansarea proiectului, în preajma instituţiilor de învăţământ s-au produs mai puţine accidente rutiere.

„Este o campanie minunată şi cred că este necesar de a fi continuată fiindcă are un impact foarte bun asupra întregii societăţi”, a afirmat inspectorul IP sector Râşcani, Chişinău, Cristina Burunsus.

„Am văzut un viitor frumos şi o apropiere între poliţie şi societate”, a comunicat cofondatoarea Caritate.md, Svetlana Sainsus.

În prezent, în proiectul „Bunici grijulii” sunt implicaţi peste 1700 de oameni din toate raioanele ţării.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •