Vlad Plahotniuc: PDM nu se va implica în războaie politice şi nu va lupta cu alte formaţiuni în acest an electoral

Vlad Plahotniuc: PDM nu se va implica în războaie politice şi nu va lupta cu alte formaţiuni în acest an electoral

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Partidul Democrat din Moldova nu se va implica în războaie politice şi nu va lupta cu alte formaţiuni în acest an electoral. Declaraţia a fost făcută de președintele PDM, Vlad Plahotniuc, într-un interviu pentru portalul de știri deschide.md, de altfel, primul acordat în acest an.

Deşi în acest an se va duce o luptă aprigă pentru fotoliile din Parlament, Vlad Plahotniuc a menționat că principalii inamici ai democraților nu vor fi adversarii politici. Potrivit liderului PDM, cei mai aprigi duşmani sunt problemele din țară, acumulate în anii de instabilitate politică, luptă pentru putere și coaliții complicate. Acestea au fost moştenite de la partidele care au fost anterior la putere, iar acum se află în opoziție. Din acest motiv, oamenii trebuie să se aștepte din partea PDM la o implicare serioasă în rezolvarea problemelor şi la mai puţine polemici politice. Reacțiile vor apărea doar atunci când în adresa formațiunii vor fi lansate acuzații false.

Totodată, democrații vor continua și după alegeri calea europeană de dezvoltare, în coaliție cu partidele care vor dori acest lucru. Potrivit lui Vlad Plahotniuc, perspectiva clară de integrare în Uniunea Europeană depinde, în primul rând, de clasa politică. Liderul democraților este de părere că țara noastră ar fi putut avansa mai rapid, dacă nu ar fi stat în războaie politice electorale.

Vlad Plahotniuc și-a prezentat, din nou, scuze în fața cetățenilor pentru că au asistat la acele perioade de instabilitate, iar responsabilitatea pentru acest lucru, ar trebui să şi-o asume clasa politică.

Liderul PDM a vorbit și despre lupta împotriva corupției. În acest sens, este nevoie de terapii de șoc, adică instituțiile responsabile să intre în forță și să nu mai fie „timide”. Vlad Plahotniuc a menționat că, anterior, nimeni nu îndrăznea să se atingă de funcționarii de rang înalt. În ultimii doi ani, însă, sunt zeci de cazuri, inclusiv condamnări. Acest fapt demonstrează că se pot face pași concreţi, doar că ei trebuie să fie hotărâți și mai rapizi.

Referindu-se la remanierea recentă din Guvern, preşedintele PDM a spus că noua echipă a Executivului este formula guvernamentală care are cea mai puternică expertiză profesională din ultimii ani. Totuşi, activitatea miniștrilor va fi examinată din nou, la primăvară, și nu este exclusă o nouă remaniere, dacă va fi cazul. Vlad Plahotniuc a declarat că două-trei luni sunt suficiente pentru a vedea dacă drumul ales de un minister este corect şi cu rezultate concrete pentru cetăţeni. Liderul PDM le-a dat o replică celor care au comentat anterior că noua componență a Guvernului nu este una tehnocrată, pentru că unii miniştri au fost în trecut membri de partid. Vlad Plahotniuc a menționat că este o ipocrizie, pentru că un ministru își demonstrează independența și calitățile prin rezultate. Iar acestea se măsoară în voturi, şi nu în like-uri pe reţelele de socializare.

Foto: publika.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •