Vlad Plahotniuc vrea facilități suplimentate pentru funcționarii publici, beneficiari ai programului Prima Casă

Vlad Plahotniuc vrea facilități suplimentate pentru funcționarii publici, beneficiari ai programului Prima Casă

Distribuie
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

Liderul democraților, Vlad Plahotniuc, vrea facilități suplimentate pentru funcționarii publici, beneficiari ai programului „Prima Casă”. Președintele PDM crede că, în cazul lor, statul ar putea achita o parte din costul creditului imobiliar.

„Ne dorim să găsim soluții cât mai eficiente de a-i promova şi motiva să lucreze în continuare în sistemul de stat, dar și, să atragem cât mai mulți tineri în acest sector. Mă refer la achitarea de către stat a unei părți importante din prețul imobilului achiziționat. Urmează ca mărimea acestei parți, care va fi achitata de stat, pentru oameni, s-o comunicăm după ce vor fi făcute toate evaluările.”

Plahotniuc a mai precizat că proiectul va deveni operațional luna viitoare, Până atunci, Guvernul urmează să desfășoare o amplă campanie de informare. Beneficiari ai programului „Prima Casă” pot fi toţi moldovenii cu vârsta de până la 45 de ani, care au un loc de muncă oficial.

O altă condiţie este să nu deţină un alt imobil sau credit ipotecar activ, iar salariul lunar trebuie să fie de două ori mai mare decât rata lunară. Pentru început, aceștia trebuie să achite 10 la sută din valoarea apartamentului sau a casei, care nu trebuie să depășească un milion de lei.

Liderul PDM s-a referit și la piața creditelor de consum, criticând băncile pentru lipsa de transparență, în ceea ce privește rata reală a dobânzii.

Oamenii se plâng că văd la televizor reclame la credite cu dobândă zero, sau o dobândă foarte mică, iar în momentul în care ei vin şi contractează creditul, se trezesc că plătesc dobânzi mult mai mari. De multe ori nu se observă nici în contractul de credit această manipulare, pentru că dobânda reală este scrisă cu litere foarte mici sau e trecută într-un loc foarte retras al contractului.


Distribuie
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares