Vreme instabilă în România. Din 13 mai până pe 10 iunie, valorile termice vor fi mai scăzute, decât media normală pentru această perioadă a anului

Vreme instabilă în România. Din 13 mai până pe 10 iunie, valorile termice vor fi mai scăzute, decât media normală pentru această perioadă a anului

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Meteorologii din România anunţă vreme instabilă în următoarele patru săptămâni. Astfel, din 13 mai până pe 10 iunie, valorile termice vor fi mai scăzute, decât media normală pentru această perioadă a anului.

Minimele vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade, iar maximele între 14 şi 24 de grade Celsius. Pe lângă asta vor cădea ploi torenţiale, însoţite de grindină şi vijelii, iar în arii restrânse ar putea avea loc acumulări de apă. Precipitaţiile se vor înteţi mai întâi la munte şi zonele de deal din vestul României. Ulterior însă precipitaţiile se vor îndrepta spre centrul şi sudul ţării.

Vremea îşi va reveni treptat, începând cu luna iunie.


Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •