Ziua Limbii Române. Primele persoane în stat, dar şi politicieni au scris mesaje de felicitare pe reţelele de socializare

Ziua Limbii Române. Primele persoane în stat, dar şi politicieni au scris mesaje de felicitare pe reţelele de socializare

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Chiar dacă nu au participat la depuneri de flori şi la evenimentele dedicate Zilei Române, primele persoane în stat, dar şi politicieni au scris mesaje de felicitare pe reţelele de socializare. Ce-i drept, aceştia au evitat să folosească sintagma limba română. Preşedintele Igor Dodon celebrează Limba Mamei, iar preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a felicitat moldovenii cu Limba noastră, fie ea română, rusă sau bulgară.

Într-un mesaj de felicitare postat pe pagina sa de Facebook, preşedintele Igor Dodon le spune moldovenilor că vorbesc una dintre cele mai frumoase limbi din lume. În opinia lui Dodon moldoveneasca sau română, este, de fapt, aceeași limbă, care nu trebuie să ne dezbine, ci să ne unească. Igor Dodon şi-a încheiat postarea cu gândul „Slăvită fie Limba Mamei”. Asta în contextul în care mama preşedintelui este profesoară de limbă română.

A evitat să utilizeze sintagma „limba română” şi preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. În mesajul său de felicitare, socialista scrie că denumirea sărbătorii de „Limba noastră” a fost aleasă cu multă înţelepciune, atfel încât toţi cetăţenii Republicii Moldova, fie că e vorba de moldoveni, români, ucrainenii, ruși, găgăuzi sau bulgarii să celebreze limba pe care o vorbesc.

Şi premierul Maia Sandu a transmis pe Facebook un mesaj de felicitare. Şefa Guvernului i-a îndemnat pe moldoveni să fie mândri că vorbesc limba română. În opinia sa, cel mai frumos monument pe care-l putem face limbii române este să o vorbim corect.

Despre mândria de a vorbi limba română a scris şi fostul premier, Pavel Filip. Potrivit lui, nimănui nu ar trebui să-i fie rușine să spună ce limbă vorbește. Mai mult, este un privilegiu să vorbeşti limba buneilor noștri şi a miilor de oameni care au luptat pentru ea în Piața Marii Adunări Naționale, a mai scris Pavel Filip.

Ambsadorul Uniuniii Europele la Chişinău a felicitat moldovenii cu Limba noastră, la fel evitând sintagma limba română, şi a adus un omagiu liric prin versurile poetului Grigore Vieru”, „În limba ta”.

„Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta”.

Foto: canal2.md

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •